miercuri, 16 ianuarie 2013

Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Gen. 1-1



Dar despre pământ se spune  că au mai urmat 7 perioade de timp ale Creatorului numite zile dar în realitate erau ere geologice nefiind creat încă soarele.
Chiar dacă și pământul face parte din ceruri împreună cu tot sistemul nostru solar, totuș el este o operă distinctă pe care Dumnezeu încă o mai modelează și în vremurile noastre prin unele cutremure ce schimbă geografia planetei noastre.
Astfel trebuie să știm că planeta noastră este nu numai un unicat ca tot ce face Dumnezeu ci este o capodoperă a creațiunii Sale știind că de pe această planetă albastră, va lua Mireasa Fiului Său ca pe o capodoperă universală.
Lucrul acesta mi-a fost descoperit în peștera din insula Patmos unde am înțeles organizarea Universului relatată în capitolul 4 din Apocalipsă.

      Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.

Iosua nu numai că le face o propunere, dar le dă și o sugestie, „Eu și casa mea vom sluji Domnului„. Pilat întreabă poporul pe cine aleg să fie slobozit de sărbători, iar ei au ales un tâlhar pe Bar aba fiul tati.
Avram ia spus lui Lot să aleagă unde dorește deoarece turmele lor de animale se mărise foarte mult, și Lot a ales malurile fertile ale mării și ale Iordanului unde erau cetățile Sodomei și Gomorei.
Am urcat cu telefericul pe muntela Masada circa 500 m înălțime și deacolo am filmat câmpia fertilă aleasă de Lot dealtfel foarte frumoasă.
Ca nepot trebuia să aleagă unchiul întâi, dar nepotul nu a propus acest lucru.
Alegerea sa dovedit fatală deoarece Lot a pierdut toată averea chiar și soția, datorită păcatelor din aceste cetăți.
Dacă ne-am ruga lui Dumnezeu, la toate intersecțiile vieții noastre, ca Dânsul să aleagă pentru noi, viața nu ar mai fi atât chinuitoare.
Piveliștea dezolantă din aceste locuri după judecata lui Dumnezeu, a făcut să apară pe glob Marea Moartă  în care nu se află nicio vietate fiind cu 400 de metri sub nivelul tuturor mărilor de glob.
Primește tot timpul apele Iordanului care vin din munții Hebronului, dar continuă să scadă anual, fiind simbolul creștinilor care nu dau nimic mai departe din tot ce le dă Dumnezeu ca Marea Moartă, din care nu pleacă nimic. 
Ne-a vizitat Fiul lui Dumnezeu pe această navă cosmică ce merge cu 29720 de klm. pe secundă care noi o numim „tera„ și în fiecare oră minut sau secundă optăm pentru orice altceva, dar nu pentru Domnul.
În toate alegerile noastre, avem numai interese egoiste. Infinitul univers are sisteme solare cu infinite frumuseți și Betex în cartea sa „Prima pagină a Bibliei„ vorbea despre planete în care ziua are patru culori cerești, dar Domnul a ales să vină aici deși știa prețul, pentrucă ne-a iubit pe noi mai mult decât pe Sine.
„Noi î-L iubim deoarece Dânsul ne-a iubit întâi„
Nu vor fi niciodată aleși pentru cer, cei care acum nu-L aleg pe Domnul Isus ca mântuitor personal ca Domn și Bun Păstor pentru eternitate.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Anii noștrii se ridică la 70. Ps. 90-10



Poate de aceia în psalmul 71 apare pentru prima dată rugăciunea lui David, „Doamne nu mă lepăda la vremea bătrâneței, cănd mi se duc puterile, nu mă părăsii„ vers 9 iar la versetul 18 „nu mă părăsi Dumnezeule chiar la bătrânețele cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum și puterea Ta neamului de oameni care va veni„
Deci după 70 de ani tăria și puterea dacă mai există trebuie integral ca dealtfel pe tot parcursul vieții, atribuită numai lui Dumnezeu.
Primii 3 Împărați ai lui Israel au trăit 70 de ani.