Unul din răspunsurile noastre la întrebarea ce mai faci este şi acesta: „mi se bucură inima în Domnul!” deoarece: „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările Lui nu au ajuns la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă”.
Acum câteva zile la masa de dimineaţă, masa mea de bază, mi-a venit în minte gândul că acest verset pe care totdeauna l-am interpretat numai la figurat, trebuie înţeles şi la propriu, deoarece toată hrana noastră tot ce mâncăm, face parte din bunătăţile Domnului.
„El ne întinde masa în faţa potrivnicilor noştri ne unge capul cu untdelemn şi paharul nostru este plin de dă peste el”. La o conferinţă, indianul Kameleson a definit pe Domnul Isus prin două cuvinte latine Summum Bunum suma tuturor bunătăţilor materiale şi spirituale. Dincolo de bucate trebuie să vedem pe Dăruitor, care face totul bun.
La bunătăţile Sale noi trebuie să facem ceva, şi David în ps.116-12 pune această întrebare: „Cum voi răsplăti Domnului, toate binefacerile Lui, voi înălţa paharul recunoştinţei, al izbăvirilor”. E tot ce ni se cere şi tot ce putem face.
Deşi prima care îmbătrâneşte este recunoştinţa, vedem în Ps. 103 că ni se spune să nu uităm nici una din binefacerile Domnului.
