PIATRA UNGHIULARĂ

-->

“Unde erai tu când am întemeiat pământul? Cine i-a pus piatra unghiulară?” (Iov 38: 4-6)

Stabilitatea care guvernează Universul sau macro şi microcosmosul se datorează Creatorului care a programat ca Fiul Său să aibă toată puterea în cer şi pe pământ.

Prin fereastra deschisă a Apocalipsei la capitolul 5: 6 ni se arată locul central al Domnului Isus. „Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.”

Deoarece programul lui Dumnezeu pentru om şi planeta noastră a fost ca Fiul Său să ocupe locul central tocmai pentru păstrarea echilibrului, atât în marele cât şi în micul nostru univers, totuşi omul, după cădere, a vrut să centreze totul pe sine, iar Piatra unghiulară a fost aruncată de zidari (Psalmul 118).

De când oamenii au încercat să construiască Turnul Babel şi până astăzi, istoria a demonstrat că independenţa creează haosul şi chiar dacă Babilonul vizibil a fost stopat, babilonul invizibil a continuat şi va continua până când va fi judecat de Dumnezeu (Apocalipsa 17).

Piatra pe care au aruncat-o zidarii a devenit piatra din Capul Unghiului, noul edificiu spiritual – Biserica, acestea fiind cele două paralele ale istoriei.

Marilor schimbări naturale din ultimii ani pot să li se dea foarte multe explicaţii, iar Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că nu poate fi armonie şi echilibru fără factorul de stabilitate care este Piatra Unghiulară: Domnul Isus.

După de Dumnezeu în vechime a vorbit în multe rânduri şi în multe feluri, acum 2000 de ani a început că ne vorbească prin Fiul prin care a făcut veacurile (Evrei 1: 1). Nu avem din Cosmos nici un mesaj deşi cele mai sofisticate urechi electronica situate pe vârfurile unor munţi, continuă să aştepte… dar în zadar.

Limbajul iubirii lui Dumnezeu de peste 4000 de ani se transmite prin Cuvântul Său Creat, scris şi întrupat.

Dumnezeu a zis marii: „până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să se oprească mândria valurilor tale.” (Iov 38: 11). „Eu am pus mării ca hotar nisipul, pe care nu trebuie să-l treacă.”

Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase, urlă dar nu trec.

Poporul acesta este dârz, se răscoală şi pleacă (Ieremia 5: 22-23).

Prin judecarea Sodomei şi Gomorei, Dumnezeu a condamnat păcatul cetăţilor, făcând să apară pe hartă Marea Moartă, cu 395 m sub nivelul mărilor de pe pământ, tocmai ca niciodată să nu mai poată trece acest hotar. Ultimele cercetări au stabilit cu precizie istoria acestei mări a ruşinii.

Poporul acesta însă este dârz, se răscoală şi pleacă, ajungând până acolo încât nu numai că acest păcat este acceptat, dar este legalizat ca normal şi natural, devenind anormali şi condamnabili cei ce-l denigrează.

Dacă am ajuns să trecem peste Cuvântul lui Dumnezeu, peste factorul de stabilitate, atunci de nimic nu trebuie să ne mai mirăm, pentru că sunt de aşteptat judecăţi şi mai mari deoarece Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Când păcatul ajunge la rangul de normalitate, judecăţile lui Dumnezeu sunt inerente. Este un refren în cartea proorocului Amos cap. 4 vers. 6 – 11, care de aproape 3000 de ani continuă să fie auzit de cei ce au urechi să audă, şi care se repetă de cinci ori în versetele de mai sus. Voi cita ultimul: „V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, […], cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul” (vers. 11).

Gravitate ignoranţei în ceea ce priveşte Piatra Unghiulară este percepută de cei mai mulţi, şi anume, că noi putem ignora orice fără consecinţe, pot ignora ştiinţa, filosofia arta sau cultura, dar cine-L ignoră pe Domnul Isus care a murit pentru fiecare fiinţă umană din toate locurile şi din toate timpurile, va fi judecat. „Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera”. (Luca 20: 18),

În viaţă sunt lucruri facultative şi imperative, ori cunoaşterea Domnului Isus, ca Piatră Unghiulară, e un imperativ, căci nu este sub ceruri alt nume în care să fim mântuiţi.

„Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatra din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă” (Isaia 28: 16).

La temelia vieţii biologice sunt 46 cromozomi (Ioan 2: 20), dar tot acolo Dumnezeu spune că la temelia vieţii spirituale sunt cele 3 zile care sfârşesc cu învierea Sa. Cum Avraam a cumpărat ţara Canaanului cu un mormânt, Domnul Isus a cumpărat comoara ascunsă în ţărâna acestei lumi, tot cu un mormânt.

Nimeni să nu pună o altă temelie decât aceea care a fost pusă şi este Domnul Isus.

Într-o călătorie efectuată la Roma am văzut oameni din toată lumea în Biserica Sf. Petru, dar nu pentru a-L căuta pe Domnul, ci arta lui Michelangelo. Cum am văzut şi la Sacre Coeur de Paris sau Notre Dame de Paris sau Biserica de Cristal din Los Angeles unde găseşti orice în afară de Domnul Isus.

Cuvântul „piatră unghiulară” e o metaforă simbolizând puterea, echilibrul, stabilitatea, şi toate sunt legate numai de Domnul Isus.

Sfârşim pe o notă optimistă: „Căci iată că numai spre piatra aceasta […] sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul Oştirilor, şi într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia” (Zaharia 3: 9).

Tot cerul îşi concentrează privirea spre Piatra aceasta de putere şi stabilitate, şi Iacov care şti efectul privirii a pus în jgheaburi nuiele de plop, migdal şi platan de pe care era parţial îndepărtată coaja şi oile când priveau zămisleau numai bălţate. Şi astăzi în jgheaburile televizoarelor sunt puse tot felul de nuiele jupuite ca spectatorii să poată zămisli cele mai vinovate gânduri şi cele mai bălţate păcate. Televizorul ca şi banul, este o slugă bună, dar un rău stăpân.

Eu Însumi, zice Domnul, voi grava pe ea, pe această piatră, ce trebuie gravat, poate, numele noastre pe mâinile Sale (parafrazare Isaia 49: 16). Iată istoria planetei noastre este descrisă de Daniel în cap. 2, unde imperiile lumii au fost trecute în ordinea lor cronologică în visul lui Nebucadneţar, începând cu capul de aur al imperiului său, pieptul de argint mezopersan, coapse de aramă – Imperiul lui Alexandru Macedon al Greciei, şi picioarele parte de fier şi parte de lut – Imperiul Roman. În final, acest mare edificiu a fost lovit de o piatră care nu se ajută de mâini omeneşti,edificiul s-a prăbuşit şi piatra s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul (Daniel 2: 35).

Domnul Isus, care într-o singură zi a înlăturat nelegiuirea ţării, a murit dincolo de poartă, ca nu cumva cadavrul Său să spurce ţara.

Tot eşafodajul denigrant al vremii neamurilor care a început cu aurul dar a sfârşit cu lutul, va fi spulberat de piatra pe care au aruncat-o zidarii – noi oamenii, pentru a se instaura Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, când El va fi totul în toate.

Ceea ce a caracterizat vremea neamurilor a fost scoaterea din calcul a Domnului Isus şi toate imperiile vizibile au avut un corespondent invizibil pentru a lupta contra rugăciunii, în timp ce Biserica a luptat lupta cea bună în credinţă şi rugăciune, iar ultimul Cuvânt aparţine lui Dumnezeu. Oricât ar părea de evidentă biruinţa omului, ea este efemeră ca şi el.

Când i s-a născut un copil, Napoleon a zis: „Viitorul este al meu!”. Un sfetnic înţelept i-a zis: „Sire, viitorul este al lui Dumnezeu”. Copilul a murit bolnav de plămâni, iar Napoleon exilat pe insula Sf. Elena.